Guvernul britanic a finanțat, în secret, agenția de presă Reuters în anii '60-'70, la cererea unui departament antipropagandă sovietică ce avea legătură cu serviciile secrete britanice, iar plățile au fost făcute prin intermediul BBC, arată documente oficiale declasificate.
Clifford Chance a câștigat un contract în valoare de 1 milion de lire sterline care presupune asistență guvernului britanic în privința „activităților financiare complexe”.
Până la 30 de companii din sectorul sănătății vor colabora cu guvernul britanic pentru investiții de ordinul miliarde de lire sterline în activități de cercetare în Marea Britanie, au declarat persoane apropiate situației, citate de Bloomberg.
Guvernul britanic ia în calcul introducerea de controale mai stricte pentru șoferii care vor să închirieze automobile și furgonete, după seria de atacuri în care vehicule au fost folosite pentru a intra în mulțime, relatează Associated Press.
Guvernul britanic vrea să investească peste 800 de milioane de lire sterline (1 miliard dolari) în tehnologii noi de conducere autonomă a vehiculelor și nepoluante, în cadrul planurilor de susținere a economiei în contextul retragerii din Uniunea Europeană, relatează Automotive News Europe.
Guvernul britanic a publicat joi proiectul de lege pe care-l va supune aprobării Parlamentului, prin care va primi autorizarea să lanseze negocierile în vederea ieșirii din Uniunea Europeană, a anunțat Ministerul însărcinat cu Brexitul, relatează AFP.
Compania Amazon a anunțat că a intrat în parteneriat cu Guvernul britanic pentru a accelera procesul ce la va permite dronelor de mici dimensiuni să facă livrări, relatează Reuters.
Ministerul britanic de Finanțe vrea să obțină anul viitor cel puțin două miliarde de lire sterline (3,04 miliarde de dolari) din vânzarea acțiunilor Lloyds Banking Group către investitorii de retail, ca parte a planurilor de revenire deplină în acționariat privat a celui mai mare creditor ipotecar, transmit Reuters.